luni, 14 octombrie 2013

Alle - My Weakness (+playlist)

duminică, 5 iunie 2011

Cupidon

S-a trezit morocanos dimineata. Era si normal, avand in vedere privirile reci aruncate in directia lui de seful cel mare, Jupiter, cu o zi inainte.
Ridica bosumflat din umeri. "Nu e vina mea" - isi spuse, potrivindu-si apatic aripioarele. Se uita in jur, dar nu isi vazu soata. "Ah, uitasem, e la conferinta. Fir-ar, toti au activitate, eu lancezesc. Psycheea si cu Mercur sunt in topul productivitatii" - isi spuse amarat. "Nebunii,comerciantii si hotii conduc lumea acum... Cine mai are nevoie de relatii, de prietenii, de dragoste?" - continua din ce in ce mai deprimat.
Isi aminti cu melancolie zilele de glorie, antichitatea, razboaiele mondiale, cand in febra lor, cu moartea la tot pasul, dragostea nu cunostea limite. Iar ani '60, O tempora, apogeul carierei sale, pareau dusi ptr. totdeauna.
Ofta adanc si isi propti absent si trist tolba pe umar. "Am imbatranit oare? Zeii nu imbatranesc, dar eu asa ma simt in dimineata asta..."
Clipi deodata surprins, strafulgerat de perceptia unui izvor imens de oportunitati... profesionale. Declaratii, inimioare, oftaturi, flirturi, filozofie, caterinca erotico-amoroasa se invarteau in eter, juraminte profunde ii jucau in fata ochilor mintii. Toata oboseala si apatia, chiar si tristetea, disparura ca prin farmec, narile i se dilatara de placere, simtind parca in aer toata pasiunea din eter. "Aici e de mine" - ranji sardonic. Arcul ii vibra in mana, nerabdator sa fie incordat dupa atata perioada de stagnare. "Cum de n-am descoperit spatiul asta virtual pana acum,... dating online, intalniri, relatii, matrimoniale
, etc.?! Atatea fete si baieti, femei si barbati, singuri sau cupluri. Am fost orb sau ce?! Are dreptate Jupiter sa fie suparat pe mine, parca mi-am pierdut flerul..." - isi facu autocritica inciudat.
Apuca cu stanga o sageata din tolba, sprinten ca un imberb la prima dragoste. "Una cu miere, nu cu fiere, ptr. inceput. Nu trebuie sa ii sperii. Dupa aceea,... nu mai conteaza" - zambi in sinea lui. Trase spre cel mai fierbinte mesaj perceput, sageata zburand ca gandul, spulberandu-i toate temerile.
Stupoare insa: sageata se franse, intrerupta din avantul ei impetios spre inima victimei. Se izbise de ecranul monitorului....

Si Cupidon se simti inutil...

duminică, 24 aprilie 2011

The Rose

Some say love
It is a river that drowns the tender reed
Some say love
It is a razor that leaves your soul to bleed
Some say love
It is a hunger, an endless aching need
I say love, it is a flower
and you its only seed

It's the heart, afraid of breaking
That never learns to dance
It's the dream, afraid of waking
That never takes a chance
It's the one who won't be taken
Who cannot seem to give
And the soul, afraid of dying
that never learns to live

When the night has been too lonely
And the road has been too long
And you think that love is only for
The lucky and the strong
Just remember
in the winter far beneath the bitter snows
Lies the seed that with the sun's love
In the spring becomes the rose

Sursa: www.illusion4u.com

sâmbătă, 19 februarie 2011

About pain... and more...

People are afraid of themselves,... of their own reality,... their feelings most of all. People talk about how great love is,... but that's bullshit... Love hurts,... Feelings are disturbing... People are taught that pain is evil and dangerous... How can they deal with love if they're afraid to feel?... Pain is meant to wake us up... People try to hide their pain,... but they're wrong. Pain is something to carry,... like a radio. You feel your strength in the experience of pain. It's all in how you carry it... That's what matters... Pain is a feeling,... your feelings are a part of you... Your own reality.... If you feel ashamed of them,... and hide them,... you're letting society destroy your reality... You should stand up for your right to feel your pain...

However... pain is an illusion or not?... Because all is an ilussion at the end... But death is an illusion or not?... I think yes...

vineri, 18 februarie 2011

joi, 17 februarie 2011

Valentain's dei...

...cand intra in casa drumul ii era trasat cu petale de trandafir si cu lumanarele aprinse de colo colo... Peste tot tronau buchete de flori din cele care ii placeau ei si ghirlande in culori vesele... O muzica suava,... senzuala,... o invaluia... Pasi sfioasa si un pic tematoare,... dar in sensul placut al cuvantului,... pana in dormitor,... unde pe pat era asezat o lenjerie sexi,... dar discreta totusi, eleganta...
Intelese mesajul... Se dezbraca incet,... parca savurand momentul... si pasi incet, incet pe drumul trasat... Ajunse in baie unde bazinul pe post de cada era plin cu apa fierbinte si bine mirositoare si cu un pic de spuma... Pe margine se odihneau doua pahare si o sticla de sampanie din cea mai scumpa...
Deodata,... aparu el,... barbatul ei din acel moment...
Se uita duios catre el,... incercand sa-si dea seama de ce ii place asa de mult fata lui atat de greu de descifrat... Sau tocmai d-aia!...
Intrara amandoi in bazin,... apa parfumata ii inconjura... si incepura sa se sarute si sa se mangaie din ce in ce mai necontrolat...
Apoi,... facura dragoste metodic,... fara sa se grabeasca... Pana cand ea,... intr-un gest suprem,... isi infipse mainile in parul lui si gemu prelung...
Dupa aceea savurara un pahar de sampanie,... iesind apoi din bazin...
Mersera in dormitor unde ii astepta o seara fierbinte in continuare...

P.S. Visul oricarei femei de "valentain's dei" si nu numai...Femeile vor dragoste,... barbatii doar sex... Din cele scrise,... exista vreo diferenta?!...

"Patul lui Procust"

M-am trezit intr-o dimineata de week end in bratele tale. Era de fapt aproape pranz, spre dimineata abia am reusit sa adormim epuizati, de-a latul patului, nici nu stiu cum s-a intamplat ,a fost ca o cadere in coma, unul in bratele celuilat. Asa ne-am si trezit.
De fapt m-a trezit privirea ta care imi mangaia chipul. Am deschis ochii ce s-au lovit de ochii tai deschisi. Doamne, erau atat de frumosi in lumina soarelui, atat de intensi, am inchis ochii pentru o secunda speriat de atata frumusete. Nu mai vazusem niciodata o privire ca a ta. Eram ca in Gradinile Edenului si ma plimbam pe alei, totul era verde si proaspat, simteam arome de de lamai verzi, de liliac alb, de mar rosu si pacatos. Am tresarit dureros. Am deschis ochii si privirea ta era acolo nemiscata, cu tot soarele care scalda Paradisul promis de ochii tai, simteam cum lacrimile pandesc la coltul ochilor, simteam nevoia sa-i spal de amintirea mea, eu care ma infruptasem din marul acela rosu si pacatos. Am muscat din el cu ura aproape, voiam sa ma autoizgonesc din RAI si stiam ca singura cale era sa musc dintr-un mar otravit de incertitudini.
Am stat o saptamana la umbra Pomului Vietii coplesit de ganduri si intrebari la care nu gaseam raspuns, la care TU nu mi-ai raspuns sau ai raspuns asa cum eu nu ma asteptam. Raspunsurile tale imi sarau genele si suferinta mea(de neinteles pana si pentru mine) te trimitea in trecutul tau, in amintiri mai dureroase decat durerea in sine. Atunci am decis sa curm toata acea nebunie din mine care te facea sa suferi pentru ca te trimitea la cliseele suferintelor vechi, deschideam rani care se voiau inchise. Cine eram eu sa am acest drept?! Devenisem un fel de Procust al patului care era promis placerilor, al abandonarii totale, a ruperii de realitate si de amintiri dureroase.
Era o abandonare totala, dar pentru mine nu era suficient. Voiam mai mult. Voiam sa ma ridic deasupra patului. Sa escaladez Pomul Cunoasterii Binelui si Raului plin de incertitudini, de intrebari, de remuscari si de dorinta. EU, propriul meu sarpe, propria-mi neputinta am decis sa musc din mar pentru A AFLA. Mi-am asumat riscul de a afla. Stiam ca marul din care musc cu ura si nu cu placere sau cu dorinta are gust de otrava verde. Voiam sa sa fiu atat de plin de otrava incat la autoizgonirea mea din Rai sa nu mai simt nimic, sa fiu paralizat precum efectul unei muscaturi de cobra.
Voiam sa eliberez si sa fiu eliberat, preferam moartea in locul nemuririi. Voiam sa devin iar muritor si sa ma joc cu moartea cea de toate zilele, sa o sfidez, sa o iau in balon, sa o batjocoresc fiindca nu imi era frica. Nu moartea era cea care ma speria, ci propria mea neputinta de a intelege si a ma face inteles. Am vrut sa marturisesc repede,sa scap din legatura esarfelor de borangic ale Patului lui Procust, sa-mi fie dezlegate cu dispret, sa simt macar ura daca nu mai era loc de iubire.
Am asteptat cu sange rece, de reptila, sa spun din prima secunda tot si, surpriza, mi-am tinut (eu, cel "tare ca fularul") dintii inclestati. Eram plin de remuscari si vedeam din perspectiva candelelor aprinse in jurul nuditatii trupurilor inclestate cu patima gestul meu drept las, imoral si mizerabil. Nu am putut, in subconstient stiam ca tacerea mea se datora faptului ca nu mai voiam sa ranesc mai mult decat o facusem pana atunci, dar ma simteam mai puternic sa-mi ling ranile cu vinovatia pacatului decat sa ranesc iar si iar.
Nu puteam sa ma prefac la infinit ca nu se intamplase nimic, nu era fair si minciuna manifestata prin tainurea adevarului ma ucidea. Otrava marului din trupul meu imi paralizase nu mintea, nu trupul care cerea si oferea placere. Otrava imi paralizase sufletul. Tacerea asternuta in patul alb era dureroasa. Am inchis ochii si cautam Gradinile Edenului in pupile scaldate in soarele diminetii tarzii de sfarsit de week end si nu gaseam portile deschise. Eram ingenuncheat in fata lor de propria mea vanitate, de sarpele din mine, de tacera care urla a dezamagire, de sentimentul ca am vrut sa fiu ceva ce nu eram. Tacerea asternuturilor imi spunea ca pierdusem tot, ca voi fi vesnic ingenuncheat la portile de negasit ale Paradisului.
Voi pastra toata viata in cutia cu secrete a sufletului meu privirea in care se oglindeau Gradinile Edenului si voi astepta Judecata de Apoi, nu cu speranta de a fi iertat, ci impacat cu mine insami, ca eu sunt de vina ca te-am pierdut.
Si niciodata nu voi mai sta in Patul lui Procust.